A venit iarna și mă tem
că sufletul tău
nu e destul de fierbinte
să-mi țină cald…
până ajung la tine…
și dorul tău
va ști doar
să mă îmbrace în tăcere
și să-mi lege la gât
fularul uitării…
până ajungi la mine.
Categorii
Indisponibilitate emotionala
Iubirea nu e o sculptură pe care să o poti modela cum vrei. Nu toți oamenii iși doresc să fie mai mult… unii se simt confortabil în limitele lor afective. Alții nu vor să fie văzuți mai profund sau… să vadă mai profund. Unii fug din calea frumuseții adevarate pentru că frumusețea cere curaj și nu toți au acest curaj. Iar sufletul nu poate scrie singur povestea pentru doi. Așa ca sufletul, care ar fi trebuit să fie punte… rămâne suspendat. Tot ce trebuie să faci este să îi arăți cu blândețe că ceea ce l-a atras este doar ceea ce singur a proiectat, acolo unde nu era decât o lipsă… de curaj, de asumare… născută dintr-o rană, ori poate din frică… și să îl ajuți să meargă mai departe până își va întâlni oglinda.
Categorii
Alerg dupa fluturi
Nu știu să mă apropii de oameni…
decât cu sufletul.
Nu știu să visez în culori…
decît cu inima.
Nu știu să primesc zîmbet…
decât oferind.
Nu știu să fiu eu…
decât iubind.
Dar oamenii… nu iubesc ca tine, Aura!
M-am întalnit cu un semn de întrebare.
Zeul focului și al magiei mi l-a scos în cale.
Punți energetice nevăzute au provocat
reverberații adânci în minți rătăcite
și tresăriri uitate în trupuri adormite.
Un zeu intrus, insinuat într-o mare de liniște,
provocând haos și aduceri aminte.
Aș vrea sa înec în mare semnul de întrebare…
fără răspuns și fără remușcare.
Intuiția, demnă, sinceră, îngrijorată,
îmi face semne disperate să mă grăbesc.
Curiozitatea, vulcanică, fermă, pasională,
îmi taie calea, revendicând pasul care urmează.
Între cer și pământ, atârn nefiresc,
ca o paiață trasă de sfori,
cu semnul de întrebare în brațe,
implorând divinității o busolă.
Zeul nordic mă privește zâmbind
și-i simt “ deja vu-ul” din privire.
Transformă abil semnul de întrebare
într-o ireal de intensă provocare:
mâine poate fi o nouă rană…
dar azi… azi e aici cu o raza de lumină în palme.
Categorii
Trăiește conștient
O Gliki Mou Ear – Vangelis & Irene Papas – YouTube
Motto:
“Cea mai grea lectie pe care am avut-o de învățat ca adult este nevoia neîncetată de a merge mai departe, indiferent cât de zdrobit mă simt înăuntru. Acest adevăr este brut, nefiltrat și dureros de universal.
Viața nu se oprește atunci când suntem epuizați, când inimile noastre sunt frânte sau când mintea noastră se simte uzată. Ea continuă să se miște – neclintit, nepăsător – cerând să ținem pasul. Nu există niciun buton de pauză pentru durere, nicio pauză pentru vindecare, nici un moment în care lumea se dă deoparte și ne permite să ne reparăm.” (Ernest Hemingway)
Da, viața nu se oprește niciodată pentru a-ți oferi răgazul să te vindeci, oricât de adânci ți-ar fi rănile. Ar fi bine să înveți să faci asta din mers și ăsta nu este întotdeauna cel mai ușor lucru pe care îl poți face. Și, mai ales, nu aștepta să îți vină salvarea de la cei din jurul tău, căci ea nu va veni niciodată. Fiecare dintre noi are propriile lui griji și, în plus, nimeni nu poate să îți ofere decât, cel mult, o părere personală (de multe ori greșită, raportată la propriile rexperiențe), căci soluția este întotdeauna în interiorul tău, nu în afara ta.
Categorii
Îngerul meu
Bing Videos – Andrei Ursu x Andra – De-ai fi în locul meu
Timpu-și cerne peste noi urzeala,
clipele se rostogolesc în voie, nestăpânite,
amintirile vii ne iau cu asalt
și slobozesc lacrima din străfundul inimii.
Este vremea reîmprospătării memoriei,
în dimineața în care tu, ingerul meu,
îți deschizi aripile în lumina soarelui,
arătându-mi-te spre alinare.
Taxi feat. Irina Rimes – Supradoza de dor (Official Video)
O iubire atât de firescă, dinspre nicăieri,
ne-a întâlnit pe drum – ce întâmplare!
Doi necunoscuți, suflete pereche,
Traversând Universul unul spre celălalt.
Nimeni n-a înțeles.
Timpul părea că și-a potrivit cadența
după ritmul viu al inimilor noastre…
Atât de tineri și neștiutori!
Timpul se juca de-a vacanța.
Categorii
DRUMUL SPRE VINDECARE
La scurt timp după plecarea soțului meu, m-am întâlnit cu vecina mea, al carei soț părăsise această întrupare cu câteva luni înaintea soțului meu. Mi-a spus că dupa 6 luni ea s-a simțit eliberată. Această afirmație m-a înmărmurit, în prima fază și m-a urmărit mult timp după aceea. Primul gând care mi-a trecut prin minte a fost: atât de repede? Mi se părea normal să treacă un timp în care suferința să se consume, un timp în care să te vindeci pe dinăuntru și îmi imaginam că acest timp va fi destul de îndelungat. Si nu înțelegeam cum reușise ea să parcurgă aceste etape într-o perioadă atât de scurtă! Sau sărise peste ele? Eu nu îmi doream asta, mi-am spus, eu aveam nevoie să trăiesc fiecare etapă în parte, ca să îmi pot vindeca rana din suflet. Și totuși, cum reușise?
Și, cu aceasta întrebare în minte, conștientă că fiecare dintre noi are un timp propriu și distinct pentru vindecarea sufletului, mi-am creat așteptarea ca și eu voi trăi la un moment dat acel sentiment de eliberare pe care îl trăise ea, ca și cum ar fi fost evident că aceasta era una din etapele firești ale vindecării.
Te-am privit, intre doua respiratii,
care nu mai erau ale tale:
erai… si totusi pareai gata de plecare.
As fi vrut sa te implor: ramai…
m-ai invatat sa iubesc,
m-ai salvat, uneori de mine insami….
nu poti pleca acum,
cand avem atata nevoie unul de altul!
Hai, mai stai putin… mai vreau sa ne iubim…
pana imbatranim!
Luna plina, luminoasa,
Stele cata catre casa,
Gand duios spre departare,
Doruri grele si visare.
Iarta-mi, mama, nepasarea,
iarta-mi lipsa, nerabdarea!
Iarta-mi, tata, neiertarea,
iarta-mi dezradacinarea!