Te-am privit, intre doua respiratii,
care nu mai erau ale tale:
erai… si totusi pareai gata de plecare.
As fi vrut sa te implor: ramai…
m-ai invatat sa iubesc,
m-ai salvat, uneori de mine insami….
nu poti pleca acum,
cand avem atata nevoie unul de altul!
Hai, mai stai putin… mai vreau sa ne iubim…
pana imbatranim!
As fi vrut sa iti spun ca lumea ar fi prea mare,
ca viata ar fi prea goala si trecerea prea grea…
in absenta ta.
Hai, mai stai putin… mai vreau sa ne iubim…
pana imbatranim!
As fi vrut sa-ti aduc langa inima toate amintirile noastre,
sa ne bucuram impreuna si sa ne facem planuri noi,
pentru amintiri viitoare…..
Hai, mai stai putin… mai vreau sa ne iubim…
pana imbatranim!
As fi vrut sa-ti ud pleoapele inchise, cu lacrimile mele,
ca sa simti cat imi doresc sa ramai,
si sa te strang in brate pana ma vei vedea din nou…
si ma vei auzi strigand:
Hai, mai stai putin… mai vreau sa ne iubim…
pana imbatranim!
As fi vrut sa ingenunchez si sa-ti sarut sufletul,
sa il rog sa-mi mai acorde un ragaz pentru iubire,
sau sa ma ia cu el, intr-o stea doar a noastra…
Hai, mai stai putin… mai vreau sa ne iubim…
pana imbatranim!
Dorintele mele au amutit.
Le-am zavorat in adancul meu si ti-am spus:
Daca sufletul tau a ales sa plece, il eliberez!
Te iubesc! Atat de mult!…
Si ai plecat.
Zilele curg asa cum stiu ele,
plate, nebune, triste, vesele…
zalude si nepasatoare cum le stii.
Eu astern iubirea in cuvinte, pe foi,
Tu ma imbratisezi in ganduri si vise…
dar nimic nu te va aduce inapoi.
As fi vrut sa mai stai putin, sa ne iubim…
pana imbatranim.