Candva, demult, am privit timpul in ochi cu nonsalanta tanarului aflat la inceput de drum si am mers mai departe, fara sa ma intreb cine e, ce vrea si incotro se indreapta. Nu mi-a pasat de el, aveam o viata inainte. Tarziu, pe drum, l-am remarcat din nou, cu mai multa atentie de data asta l-am iscodit, insa n-a putut sa imi dea inapoi decat crampeie din ceea ce nu mai putea fi schimbat, ca o lectie de viata intarziata, dar plina de intelepciune. Acum vorbesc cu el adesea si-mi pare ca suntem prieteni de-o viata. Nu ma invinovateste si nu il invinovatesc, doar incerc sa ma bucur de fiecare clipa pe care mi-o daruieste si conversatia asta vesela face viata frumoasa.