Scrisoare de dragoste

Privesc indelung literele tastaturii si nu stiu pe care sa-mi potrivesc degetele. In suflet urla durerea, in minte e vid. Zilele se succed fara sens si parca fara rost. Eu merg inainte purtata de inertie. Evit sa privesc inapoi. Daca intorc privirea, ma sfasie durerea. Nu mi-e dor… doar durere. Au trecut deja 3 luni si 14 zile de cand ai plecat de langa mine. Nu stiu cand, nu stiu cum… nu stiu de ce… Astept sa intri pe usa in fiecare zi.
Azi e ziua iubirii, dar n-ai venit nici azi. Si n-am primit trandafirii cu care m-ai obisnuit. Stiu ca nu vei veni si totusi ma astept ca intr-o zi sa deschizi usa si sa-ti aud vocea. Dimineata am fost la instanta, in afara Bucurestiului. Daca ai fi fost aici, ai fi venit cu mine si tot drumul ne-am fi tinut de mana, ca de obicei. Azi am fost singura si tot drumul ti-am spus “Te iubesc! Te iubesc! Te iubesc!…”  Stiu ca m-ai auzit. Dar nu a fost de ajuns. Nicicand nu va mai fi de ajuns.

Ma implic in tot felul de lucruri care ma impiedica sa ma gandesc. Cand ma opresc, doare si lacrima e uda. Azi m-a intrebat cineva daca am reusit sa trec peste pierdere si cum? Am privit siderata persoana si nu mi-am gasit cuvintele. De obicei reusesc sa imi stapanesc bine emotiile. De data asta intrebarea m-a naucit complet. Am spus doar ca noi eram suflete pereche – mai stii, asa spuneai? – si apoi n-am mai reusit sa opresc suvoiul ce-mi izvora de sub pleoape. N-am putut decat sa ma ridic si sa plec, cat mai repede.
N-am putut sa-i spun ca nu cred ca poti trece vreodata peste pierderea omului impreuna cu care ai crescut, care ti-a fost mama, tata, prieten, iubit, sot, a singurului om care te-a protejat mai mult decat pe el insusi si care iti alunga orice grija cu o imbratisare… a omului care ti-a iertat orice greseli ai facut, pentru ca te-a iubit mai presus de el insusi…  a omului care ti-a daruit doi copii minunati… a omului impreuna cu care ai fost un intreg – voi doi si restul lumii. Poti doar s-o accepti, cu timpul, dar nu poti trece niciodata peste pierdere, pentru ca odata cu omul asta a plecat si o parte din tine. Si nu cred ca mai poti fi vreodata intreg in aceasta viata. N-am putut sa-i spun… dar toate gandurile astea au urlat in mine deodata, rupand zagazurile inimii si eliberand lacrimile adunate inauntrul ei de 3 luni si 14 zile.
  Inainte sa pleci, am primit veste ca sufletul tau a ales sa paraseasca aceasta viata si ca ar fi bine sa il eliberez. Mi-a fost greu sa accept, caci era peste puterea mea de intelegere o plecare a ta atat de timpurie. Visam sa mai avem inca un ragaz de cel putin 20 de ani impreuna, in aceasta viata. Apoi, intr-o seara te-am simtit langa mine in pat, tinandu-ma de mana si am inteles ca era adevarat. M-am gandit la absurdul situatiei si mi-am spus ca “intamplarea” nu poate fi altceva decat destin si eu nu ma pot opune destinului, iar sufletul tau trebuie sa se ridice in lumina. Si apoi, am venit si ti-am soptit la ureche ca iti eliberez sufletul, daca el alege sa plece, in timp ce tot launtrul meu imi striga sa te rog sa ramai. Mi-am inabusit lacrimile, pentru ca lacrimile ar fi incercat sa te opreasca si eu doream ca macar o data in viata sa faci lucrurile pentru tine, nu pentru mine. Sau… cine stie… poate ca inca nu credeam ca vei pleca. Stiu ca m-ai auzit, pentru ca ai deschis ochii tai mari, verzi si frumosi pentru o clipa. Si nu te-am rugat sa ramai, desi imi doream atat de mult… Dar m-am rugat in fiecare zi pentru o minune, cu toata fiinta mea.
Apoi mi-ai facut un ultim dar:  ultima noastra aniversare impreuna, caci sufletul tau a ales sa nu plece decat la sfarsitul zilei in care am implinit 28 de ani de comuniune in fata Domnului. In ziua aia soarele si-a propus sa mangaie sufletele noastre. Asa ca m-am plimbat in lumina lui, in locurile in care mergeam adesea, tinandu-ne de mana si ne bucuram pentru ca suntem. Iar tu ai fost in permanenta cu mine. Mi-am amintit cum ne-am mirat nostalgic impreuna, de curand, dupa plecarea cuiva, intr-o zi la fel de insorita, ca viata merge mai departe si fara cel plecat. Dar eu nu voiam ca viata sa mearga mai departe fara tine. M-am rugat din nou pentru inca un ragaz impreuna. Apoi am vorbit cu tine si ti-am spus cat de mult te iubesc si te-am rugat sa ma ierti pentru tot ce ti-am gresit in viata asta si ti-am multumit pentru mult prea multul pe care mi l-ai daruit din sufletul tau frumos, asa cum am facut si cand mi-a fost permis sa te vizitez in spital.
Simteam ca ma imprastii in mii de zari si ca energia se scurge din mine putin cate putin. Am imbratisat copaci si i-am rugat sa-mi daruiasca din energia lor. Am stat pe banca, cu fata spre soare si cu ochii inchisi, cu tine de mana. Si mi-am dorit atat de mult sa traiesti!…
Si nu stiu daca m-au ajutat copacii, soarele… sau doar tu ai fost cel care mi-a daruit acea liniste pe care am simtit-o in cele din urma. Plecasem de acasa vlaguita, abia tarandu-mi picioarele, cu lacrimile innodate sub barbie si ma intorceam cu pas apasat si o liniste inexplicabila in suflet. Ca un fel de acceptare a orice urma sa vina. Si la sfarsitul zilei ai plecat. Mi-ai facut un ultim dar in aceasta viata si apoi ai ales sa pleci. Ultimul tau gand plin de iubire a fost, ca de obicei,  pentru mine. Stiu. Si iti multumesc!
Fara tine timpul curge altfel si nu-si gaseste cadenta. Iti imbrac puloverele, camasile, iti port bratara… dar nu-ti simt energia. Iti folosesc parfumul, dar nu-ti simt mirosul. Intr-o zi am descoperit urmele degetelor tale pe usa de la sifoner. M-am hotarat sa le pastrez intacte, atat cat  timpul va ingadui. De Craciun ti-am impodobit la mormant un bradut. Am pus in el ingeri si inimi purpurii de hartie, pe care ti-am facut declaratii de iubire. Dar eu stiu ca tu nu acolo esti. Tu esti in continuare cu mine, chiar daca eu nu te aud si nu te vad. Tu esti cel care imi ghideaza pasii in fiecare clipa si care continua sa ma protejeze nevazut din eternitate. Tu esti cel care imi da puterea sa merg mai departe si care continua sa ma invete mersul lucrurilor. Tu esti cel care-mi ofera sprijin, atunci cand ma impiedic si care-mi da energie pentru ziua de maine. Tu esti cel care-mi aduce soarele in zilele mohorate si-mi reda nadejdea in fiecarui rasarit. Tu… esti Tu, Omul pe care l-am iubit chiar si cand n-am stiut ca il iubesc. Omul pe care il iubesc, cu toata fiinta mea. Eu nu voi mai fi aceeasi dupa plecarea ta din aceasta viata, dar tu vei continua sa fii langa mine si sa ma veghezi, din eternitatea in care ai mers pentru o vreme. Pana cand ne vom revedea, intr-un vis… acolo unde nu-s cuvinte. Acolo unde nu-i decat iubire.