Sentimentul ca, traindu-mi viata, privesc de fapt cum se deruleaza in fata ochilor mei viata altei persoane, nu-mi da pace. Parca m-as uita la un film, care tot astept sa se termine, ca sa imi pot continua viata de unde am lasat-o si asta… nu se intampla. Si inca nu am aflat de ce. Dar sper ca intr-o zi filmul va lua sfarsit iar eu imi voi recapata viata si voi putea scrie un capitol nou sau ma voi opri odata cu finalul filmului. Nu cunosc deznodamantul, dar sper intr-unul. Pana atunci ma concetrez asupra starii de confuzie si asupra alegerilor pe care le pot face pentru a iesi din ea.
Lucrez zilnic cu mine insami. Pasii sunt mici, dar ma incapatanez sa ii fac. Intr-o zi fac un pas inainte, iar a doua zi trei inapoi. Si uneori am nevoie de confirmari din partea sufletului meu pereche. Dar nu renunt. Seamana usor cu o convalescenta (am experimentat-o si pe asta de curand) si totusi e mult mai grea. In convalescenta traiesti cu bucurie sentimentul ca la finalul ei iti poti continua viata, acum traiesc sentimentul ca viata mea nu va mai fi niciodata la fel. Si asta ma sperie. Am iesit abrupt, dureros si iremediabil din starea mea de confort.
Stiu, niciodata un om nu a evoluat in zona sa de confort. Totusi… mi-as fi dorit sa gasesc o alta cale de a evolua. Dar asta nu a fost o optiune pentru mine. Lectura si scrisul sunt cateva din terapiile mele si uneori ma ajuta sa inteleg ceea ce pare de neinteles.
Robin Sharma spunea in cartea sa “Ghidul maretiei”, ca “avem puterea sa ne ridicam deasupra circumstantelor noastre externe. Avem mereu puterea de a fi puternici si pozitivi atunci cand lucrurile se prabusesc. Avem dreptul sa folosim piedicile din calea noastra ca pe trepte spre cea mai grozava viata pe care o putem trai.”
Asta am facut eu, fara sa constientizez, cu doi ani in urma, cand am avut stupidul accident de Halloween, soldat cu fractura de sold, desi pe atunci nu cunosteam aceasta carte. Am avut puterea sa transform o intamplare nefericita intr-una benefica, pe care am transpus-o apoi intr-o poveste sarcastica, persuasiva si pe alocuri amuzanta, postata pe acest blog.
Un an mai tarziu, viata m-a pus in fata unei alte suferinte, mult mai puternice, de data asta la nivelul sufletului, care mi-a stins zambetul din privire si peste care nici acum, dupa 11 luni, nu am reusit sa trec. De curand am descoperit aceasta carte a lui Robin Sharma si voi incerca sa gasesc in interiorul meu puterea de a depasi circumstantele externe. El spune ca experientele triste i-au daruit profunzime, compasiune si intelepciune si i-au adus constiinta de sine. Simt ca are dreptate, dar totusi, cea ma grea experienta prin care a trecut el, a fost un divort, nu pierderea sufletului pereche, impreuna cu care ti-ai petrecut ultimii 30 de ani din viata. El spune ca oamenii extraordinari isi transforma ranile in intelepciune. Eu sunt un om obisnuit. Voi putea, oare, sa devin un om extraordinar cu timpul? Poate chiar acum fac primul pas.
Mintea imi da ghes sa ma intreb la ce mi-ar folosi, daca nu voi mai putea impartasi acest lucru cu omul iubit? Insa stiu prea bine ce putere are mintea cand e vorba de a pune piedici sau de a crea suferinta, asa ca ma focusez doar pe ideea de a dobandi profunzime, compasiune, intelepciune… de ce nu, intelegere, toleranta… de a transmite Universului numai ganduri bune, pozitive, de a darui celor din jur, ceea ce vreau sa primesc eu insami. Caut mai mult bine in oameni, in speranta ca pe masura ce fac asta, ei vor vrea sa imi arate tot mai mult latura aceasta si voi gasi tot mai mult bine in lumea mea, cum spunea Robin Sharma.
Cu cateva luni in urma, chiar am trait o experienta in acest sens, peste care altadata as fi trecut cu indiferenta, dar pe care de data aceasta am ales sa “o vad”. Am fost la o banca sa rezolv niste probleme legale si in apropiere o tiganca isi incropise un magazinas unde vindea fructe si legume. In mintea mea a fost bine inradacinat, inca din copilarie, tiparul potrivit caruia “nu exista tigani cinstiti, toti vor sa te insele.” Acum insa, suferinta mea stersese aceste ganduri din mintea mea. M-am oprit pur si simplu sa cumpar cirese, pentru a le darui pentru sufletul meu drag, de curand plecat din aceasta lume, fara sa imi pese cine le vinde. Nu am vazut decat ca ciresele erau frumoase si mi-am amintit de cate ori ne adusese el cirese, mie si copiilor. Eram adancita in aceste ganduri, cand am cerut doua kilograme de cirese, am numarat banii ceruti si i-am intins femeii. Apoi am facut stanga imprejur si am vrut sa plec, cand m-am auzit strigata: “Doamna, mi-ati dat cu 10 lei mai mult!”. M-am intors. Femeia, cu mana intinsa peste lazile cu cirese, imi restituia banii pe care ii dadusem in plus, fara sa-mi dau seama. Atunci am vazut ca era tiganca. Am avut un sentiment de bucurie intensa. Gestul m-a luat prin surprindere si a crapat in doua tiparul tatuat de ani in mintea mea si asta m-a bucurat enorm. M-am dus catre ea libera de preconceptiile mele, nu am transmis Universului niciun gand negativ in legatura cu ea si am primit o lectie pe care de data aceasta am ales sa o vad, sa o accept si sa o inteleg.
Stii, nu trebuie sa fii de acord cu tot ceea ce spun eu, e bine sa retii lucrurile cu care rezonezi si care simti ca te pot face sa evoluezi. Si pune-le in aplicare. Degeaba rezonezi cu ele daca nu le si aplici. Degeaba afirmi ca familia ta e pe primul plan, daca programul tau zilnic nu are in centrul lui familia. Degeaba crezi ca iti iubesti sotia, daca o desconsideri, nu ii arati niciun pic de respect, o pui in posturi penibile sau umilitoare in fata altor persoane sau o inseli de cate ori ti se iveste ocazia. Degeaba susti ca o conditie fizica extraordinara este indispensabila sanatatii tale, daca exercitiile fizice nu se numara printre preocuparile tale saptamanale. Si tot asa. Alege sa evoluezi, iesi din zona ta de confort, inainte sa te scoata viata insasi, deschide-ti ochii si sufletul si nu reduce viata ta la afirmatii lipsite de continut! Viata este o alegere continua. Fiecare alegere iti apartine.
Intr-o zi am scris o poveste personala, care ma marcase sufleteste. O cunostinta veche, care a citit povestea, mi-a spus ca nu e nimic amuzant in ce am scris iar oamenii vor sa citeasca lucruri amuzante. I-am spus ca eu nu mi-am propus sa distrez oamenii, eu scriu despre lucruri care ating sufletul. Exista atatea optiunea pentru a te amuza. Nimic nu te impiedica sa le alegi pe acestea. Este vorba despre alegeri. Iar eu aleg sa scriu despre lucruri care ajung la suflet. Ce aleg ceilalti oameni sa citeasca, tine de liberul lor arbitru. Avem atatea optiuni incat alegerile sunt simple si la indemana. Nu trebuie sa blamez emisiunea difuzata de un post tv, este suficient sa aleg sa schimb postul. Nu trebuie sa citesc un roman psihologic, pot alege sa citesc un roman de aventuri.
Iti doresti un bufon, care sa te faca sa zambesti, atunci intra pe TikTok. Iti doresti sa impartasesti o experienta de viata sau o emotie, atunci poti alege sa citesti ce scriu eu sau atatia altii ca mine. Totul este o alegere.
Pe de alta parte, am observat ca oamenii care au vieti searbade, lipsite de bucurie, asteapta sa primeasca de la altii ceea ce lipseste din propriile vieti, sperand ca asta ii va revitaliza, inveselindu-le trecerea si evita emotiile profunde care, suprapuse peste emotiile din propriile vieti, le impovareaza si mai tare sufletele.
Bucuria este in tine insuti, nu trebuie decat sa o descoperi, s-o constientizezi, sa fii recunoscator pentru ea si o s-o gasesti apoi peste tot in lucrurile simple – si asta nu e doar o zicala veche. Trebuie doar sa deschizi ochii. Simplul fapt ca te-ai trezit dimineata este un motiv de bucurie. Orice rasarit de soare iti poate lumina chipul intr-un zambet. Faptul ca poti inspira viata in perfect echilibru este un dar divin (nici nu iti imaginezi), bucura-te de el! Atatia altii nu o mai pot face. De ce realizam aceste lucruri abia cand este prea tarziu? Poate pentru ca ne-am obisnuit sa consideram orice dar divin ca pe o normalitate, ca pe ceva ce ni se cuvine. Doar tragediile ne mai amintesc cine suntem si ce avem cu adevarat. Avem bucuria in noi, dar nu ne mai amintim asta.
Cand furam vietii doar cate un zambet provocat de altii, este un semn ca bucuria nu-si mai are salasul in propria viata. Cand ne aflam bucuria doar in ceea ce manifesta ceilalti, intr-un fel sau altul sau cautarile noastre ignora emotiile, este un semn ca din propria viata lipseste bucuria. Si nu vom primi bucuria de la altii, caci bucuria este in noi insine si asteapta sa o redescoperim. Ne nastem cu aceasta bucurie, pe care, din pacate, o pierdem pe parcurs.
Cand bucuria face parte din tine, zambetul vine firesc, este omniprezent, il porti in privire, nu trebuie sa-l cauti cu tot dinadadinsul la altii. Iar cand il cauti cu tot dinadinsul, asta nu face decat sa ateste nefericirea in care traiesti, bucuria pe care crezi ca ai gasit-o fiind una iluzorie. Cand te bucuri de insasi viata care iti este daruita in fiecare zi, nu ai motive sa cauti doar lucruri care te amuza, pentru ca viata ta sa devina mai vesela. Dimpotriva, sufletul tau isi permite sa cunoasca tristetea altora si este pregatit sa ofere compasiune, fara sa piarda vreun strop din propria bucurie de a trai.
Evitarea emotiilor devine cu timpul o stare de iluzoriu confort, insa nu iti va readuce in niciun caz bucuria de a trai, caci bucuria insasi este emotie. Ne amagim cu gandul ca evitand emotiile, evitam de fapt suferinta si provocand zambetul, vom fi mai fericiti. Nimic mai neadevarat. Emotiile trebuie traite asa cum sunt si nu evitate, pentru ca emotiile inseamna viata.
In plus, cum spuneam, niciodata un om nu a evoluat in zona sa de confort. Evolutia se produce numai in afara acestei zone. Desigur, evolutia este determinata de propriile-ti experiente si nu de ale altora, dar experientele altora iti pot oferi niste puncte de reper. Iar reperele sunt importante. Experientele personale, completate de reperele receptate din experientele altora, fac evolutia mai rapida. Saltul evolutiv este mai mare, timpul necesar saltului este mai mic.
Atentie insa, de cele mai multe ori interpretam ceea ce citim sau ascultam, prin prisma propriilor trairi. Indiferent care a fost intentia reala a autorului, interpretarea personala este o transpunere directa a propriei stari in randurile citite sau in cele auzite.
Am scris despre experienta mea din spital, cu ocazia accidentului care mi-a produs o fractura de sold, redand inconvenientele intr-o maniera usor sarcastica, persuasiva si amuzanta in acelasi timp. Cunostinta mea mi-a spus ca a perceput suferinta din spatele “umorului meu negru”. Din pacate pentru ea, in randurile mele si-a transpus propria suferinta, de care s-ar fi vrut eliberata si asta nu i-a placut. Caci in intamplarea relatata de mine, oricat de nefericita era, nu a existat suferinta, ci dimpotriva, cu exceptia unui singur moment, am simtit intreaga experienta ca pe o binecuvantare, care mi-a dat ragazul sa imi ofer lucrurile la care visam demult dar pentru care nu aveam niciodata timp.
Asadar, perceptia ei s-a datorat exclusiv propriei stari de spirit in care se afla, pe care a suprapus-o experientei mele. In timp ce eu, cum spunea acelasi Robin Sharma, am reusit cumva sa ma ridic deasupra circumstantelor externe si am transformat o intamplare nefericita intr-una benefica, pe care am transpus-o apoi intr-o poveste care nu s-a vrut niciun moment a fi un semn al suferintei. Nu ma pot lauda ca am o reteta pentru o astfel de minune. Nu stiu exact cum am facut-o, dar stiu ca am reusit. Cu rugaciuni, curatari cu lumina, reiki, afirmatii pozitive… rabdare… lucruri care veneau din mine si pentru care m-am pregatit indelung si cu incredere.
Asa ca eu aleg acum sa traiesc emotiile pana la capat, asa cum vin, cu fiecare lacrima, cu fiecare zambet si caut sa regasesc in mine bucuria de a trai, pentru ca ochii mei sa o poata descoperi apoi in lucrurile simple din jurul meu. Si nu ma dau in laturi de a folosi ca puncte de reper experientele altora, pentru a intelege cat mai curand cine sunt si care este misiunea mea aici, pe Pamant. Mi-as dori sa fii facut asta mai devreme.